joaca sexuala la copii … un subiect confortabil sau mai puţin confortabil pentru dvs.?
Citind acest articol, e posibil să rememoraţi momente chiar din copilăria dvs., în care poate aţi experimentat jocuri inofensive precum: „doctorul şi pacientul”, „de-a mama şi de-a tata” sau: „Dacă-mi arăţi tu, îţi arăt şi eu” etc.. Vă vine să radeti sau, din contră, acesta vă trezeste aversiune? Dacă aşa se întâmplă, întrebaţi-vă de ce. E de mare ajutor pentru călăuzirea copilului vostru prin dezvoltarea sa sexuală.
Afirmaţia „Copiii sunt fiinţe sexuale” (Dr. Richardson, Dr. Schuster, 2012, pg 31) parcă nu vă prea place cum sună, nu? Şi totuşi ”Sexualitatea se dezvoltă în mod natural la toţi copiii. Seminţele sale pot fi găsite la sugari şi se desfac către o sexualitate matură la copii, pe măsură ce aceştia cresc…” (Dr. Richardson, Dr. Schuster, 2012, pg 31). Într-adevar! Organele genitale sunt încă de la naştere cele mai la îndemână pentru învăţarea plăcerii. Dar si mai devreme de naştere, bebeluşii descoperă placerea încă din viata intra-uterină.
Pentru majoritatea parinţilor e mai greu de digerat această idee dar iată că, cu timpul descoperiţi „vreţi nu vreţi”. Aşa că sunteţi pus în situaţia de a vă confrunta cu joaca sexuală a propriilor copii şi ce vă zăpăceşte cel mai tare este că nu ştiţi cum să reacţionaţi. În mintea dvs. guvernează nesiguranţa! Începeţi să-ţi pui o mulţime de întrebări:
„Este un comportament inadecvat vârstei şi trebuie să înveţe că e interzis?
„Ar trebui să-l las să continue? Sau să-l smucesc şi să-i trag o scatoalcă?”
„O Doamne!cine ştie ce tulburări are copilul meu!”
Ei bine, dragi părinţi aveţi dreptate să va îngrijoraţi! Nu e o situaţie în care să aplaudaţi copilul şi să-l încurajaţi, dar nici o situaţie extremă în care să intraţi în depresie la gândul că odrasla voastră are cine ştie ce tulburare.
Dacă în copilăria dvs., când aţi descoperit plăcerea atingerii organelor sensibile, aţi fost bruscat, pedepsit – parcă vă sună şi acum în cap: „Nu ţi-e ruşine?Nesimţitule!”, e clar care va fi reacţia dvs.
Sau, în cazurile fericite NU va fi aşa! Dacă experienţa jenantă pentru dvs., are loc în dormitor unde fetiţele îşi explorează zonele sensibile, puteţi să vă prefaceti că nu aţi văzut şi să le invitaţi repede repede la îngheţată. Distrageţi-le atenţia şi în niciun caz nu le transmiteţi mesaje care să le creeze sentimente de vinovăţie vis-a-vis de actul de atingere genitală. În caz contrar, explorarea corpului oricum va continua (pe ascuns, de aceasta dată) iar copilul dvs. devenit adult va funcţiona nesănătos din punct de vedere sexual şi emoţional, cu sentimente de rusine si vină fată de sex.
Dacă este împotriva credinţelor dvs. religioase, puteţi recunoaşte copilului că ştiţi că e o plăcere ceea ce face, fără a-l minţi dar că acest lucru nu se cade. Eventual, solicitaţi împreună nişte sugestii utile consilierului vostru religios.
Chiar dacă poate vă sună ciudat, joacă sexuală este o parte normală a creşterii în cazul multor copii (nu e valabil pentru toţi copiii). Evident că rolul nostru, al părinţilor este să îi învăţăm cum să stăpânească acest lucru, să trăiască responsabil această plăcere, să îi învăţăm ce înseamnă decenţa, intimitatea etc.
Câteva studii au relevat faptul că o treime dintre fete şi mai mult de jumătate dintre băieţi s-au jucat de-a sexul cu cineva de-o seamă cu ei înainte să ajungă la pubertate. Aceste jocuri pot debuta imediat ce micuţa(ul) dvs. începe să interacţioneze independent cu prietenii de joacă, cum ar fi, de exemplu, la grădiniţă. Pentru unii copii, această joacă poate fi o aventură unică, un incident unic care nu va fi repetat niciodată. Pentru alţii, însă poate continua ani de zile cu aceeaşi prieteni sau cu alţii. Această joacă care nu are nicio legătură cu atracţia la copiii mici, poate fi experimentată cu un copil de acelaşi sex sau de sex opus. Joaca sexuală devine sex abia la pubertate când jocurile nu mai sunt percepute ca fiind jocuri. Spre deosebire de pre-adolescenţi şi adolescenţi, cei mici au „încercări prosteşti” inconştiente care au legătură în mare parte cu expunerea şi atingerea, de cele mai multe ori la vedere.
Aşadar, dragi parinţi – Voi sunteţi cei care decideţi ce abordare este mai bună si in acord cu valorile morale ale familiei.
În cazul micuţilor de 2-3 ani, joaca sexuală este o distracţie şi nu o povară emoţională pentru copil atât timp cât beneficiază de atenţia şi afecţiunea dvs. Dacă o observaţi, puteţi să nu faceţi nimic sau să îi redirecţionaţi comportamentul. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul masturbării timpurii. Mai târziu, după vârsta de 6 ani apare pudoarea, comportamentul lor sexual continuând să se dezvolte cu mai multă discreţie.
În cazul în care reacţia dvs. a fost una necontrolată iar copilul aşteaptă anxios afecţiunea dvs., calmaţi-vă! Apoi întrebaţi-vă de fapt „Care este frica mea in legătură cu asta?”. Verificaţi! Discutaţi despre semnificaţia experienţei pentru copil! Cu cine se joacă, dacă s-a mai jucat vreodată, dacă este sau nu distractiv pentru el, dacă a fost obligat să facă vreodată ceva ce nu voia să facă. Dacă răspunsul copilului este că nu este distractiv şi este afectat de aceasta, este într-adevăr momentul să acţionaţi altfel.
Din nefericire, această joacă poate lua şi această întorsătură, în care multi copii sunt presaţi să accepte astfel de jocuri şi nu o fac voluntar. Când se petrece acest lucru, joaca sexuală poate lăsa urme adânci marcate de frică şi ruşine în sufletele copiilor. Dacă micuţul sau micuţa voastră se simte intimidat(ă), luat(ă) pe sus, trebuie să ne îngrijorăm. De aceea, acordaţi atenţie partenerilor de joacă ai copiilor vostri şi mai ales la diferenţa de vârstă. Ea nu trebuie să fie foarte mare pentru că, în astfel de situaţii poate exista riscul ca, copilul să se confrunte cu jocuri mult prea aventuroase pentru el/ea, pentru a dori să le joace sau pentru a le putea înţelege.
Bibliografie:
Richardson, J.; Schuster, M. A. ( 2012). Tot ceea ce nu vrei să ştie copiii despre sex (dar iţi este teamă că vor întreba. Bucureşti:Curtea veche Publishing